...
Retreat de reconectare în cuplu · Cincșor, Transilvania

Noi Doi.

Aici și Acum.

Între voi există un spațiu relațional în care este înțelegere, apropiere și sens. Acesta este locul unde îl redescoperiți.

Data 13-15 noiembrie 2026
Locație Cincșor, Transilvania
Locuri disponibile 5 cupluri
Investiție 4.800 RON / cuplu
Rezervă locul vostru
Pentru cine e acest retreat

Poate îți sună
familiar

Simți o distanță între voi și nici măcar nu știi bine când a crescut atât de mult?

  • Suntem funcționali, dar nu mai suntem cu adevărat prezenți unul pentru celălalt.
  • Ne iubim, dar intrăm în lupte de putere care se termină la fel de fiecare dată, cu o distanță mai mare.
  • Avem vieți pline și relația de cuplu a ajuns pe ultimul loc.
  • Ne dorim să ne simțim văzuți și auziți în relație, dar nu știm cum să cerem acest lucru.
  • Vrem să ne întoarcem la acel noi, dar nu știm de unde să începem.
Ce se întâmplă

Trei zile.
Un fir comun.

Trei zile în care îmbinăm psihoeducația cu experiență practică și cu realitatea relațiilor de zi cu zi.

Ziua 1

Vineri

13 noiembrie 2026
  • Sosire și instalare (ora 16:00)
  • Cină împreună, cunoaștere informală
  • Deschidere retreat — etapele relației, spațiul relațional și agenda zilelor următoare
  • Foc de tabără în curtea locației
Ziua 2

Sâmbătă

14 noiembrie 2026
  • Mic dejun
  • Primește iubirea pe care o dorești — partea I
  • Primește iubirea pe care o dorești — partea II
  • Prânz
  • Harta Invizibilă a Relației — partea I
  • Harta Invizibilă a Relației — partea II
  • Cină
  • Închiderea zilei
Ziua 3

Duminică

15 noiembrie 2026
  • Mic dejun
  • Întoarcerea spre relație
  • Sesiune de integrare
  • Prânz
  • Închiderea retreatului
Conținut terapeutic

Două workshop-uri.
Un fir comun.

01

Primește iubirea pe care o dorești

Îndrăgostirea vine adesea firesc. La început, diferențele dintre parteneri pot părea chiar fascinante. Cu timpul însă, aceleași diferențe devin surse de tensiune, conversațiile se transformă în neînțelegeri, iar conflictele revin în aceleași forme. Mulți parteneri ajung să se întrebe: „Cum am ajuns aici, dacă la început era atât de simplu?"

În realitate, conflictul nu e neapărat un semn că relația nu funcționează. De multe ori e expresia unor nevoi emoționale neauzite. Când partenerii nu reușesc să se asculte cu adevărat, dialogul devine o luptă pentru a avea dreptate, două monologuri, și fiecare se simte singur.

Acest workshop oferă un cadru concret de comunicare și reconectare, bazat pe principiile terapiei Imago, în care partenerii pot învăța să își exprime nevoile profunde și să le audă pe cele ale celuilalt cu adevărat, nu doar la suprafață.

02

Harta Invizibilă a Relației

Uneori nu vă certați cu persoana din fața voastră. Vă certați cu o așteptare veche, cu o frică formată demult, cu cineva care nu mai e de mult în cameră.

Fiecare dintre noi privește relația prin ochelari pe care nu știe că îi poartă, ochelari formați din ce am învățat că înseamnă iubire, siguranță, aprobare. Colorează tot ce vedem: cum interpretăm o tăcere, ce citim într-un gest, de ce anumite cuvinte dor mai mult decât ar trebui. Aceasta e harta invizibilă pe care o aducem în relație, desenată înainte să ne fi cunoscut, și totuși prezentă în fiecare conflict, în fiecare moment în care celălalt pare de neînțeles.

În acest workshop explorăm împreună aceste tipare cu intenția de a vă înțelege mai bine pe voi înșivă și, din locul acela, de a ajunge mai ușor unul la celălalt. Harta Invizibilă a Relației este un atelier de psihologie analitică aplicată în cuplu.

Cine vă însoțește

Facilitatorii
retreatului

Delia Cioara, psihoterapeut

Delia Cioara

Psihoterapeut analitic Jungian · Terapeut relațional Imago în supervizare

Lucrez cu adulți și cupluri care simt că ceva important s-a blocat în relația lor cu ei înșiși sau cu celălalt. Mă interesează ce se ascunde sub conflict, sub distanță, sub oboseala relațională.

Sunt psihoterapeut analitic Jungian și terapeut relațional Imago în supervizare, acreditată de Colegiul Psihologilor din România, cu drept de liberă practică în psihologie clinică și psihoterapie analitică.

Miruna Elena Szilvasy, psiholog

Miruna Elena Szilvasy

Psiholog · Prezentator workshop certificat Imago · Terapeut relațional Imago

Însoțesc cupluri, familii și persoane în procese de conștientizare și reconectare relațională. Ceea ce mă ghidează în lucrul cu cuplurile e convingerea că orice relație are resurse pe care nu le-a explorat încă.

Sunt psiholog, prezentator de workshop certificat Imago și terapeut relațional Imago, membră a Academiei de Terapie Imago România.

Unde

Transilvania.
Cincșor.

Un loc care nu seamănă cu altele. Arhitectură atentă, o șură din lemn vechi, curți largi cu pomi fructiferi și o liniște care face din prezență ceva aproape inevitabil.

Cincșorul este un sat din inima Transilvaniei, în județul Brașov. Transilvania Cincșor nu seamănă cu un hotel și asta e primul lucru pe care îl simți când ajungi.

Arhitectură atentă, curți largi, o bibliotecă în care timpul pare că stă pe loc. Un loc restaurat cu grijă și transformat într-un spațiu în care oaspeții sunt invitați să încetinească, să respire și să fie prezenți. Exact ce aveți nevoie pentru trei zile în care să vă întoarceți unul spre celălalt.

Curtea locației
Fațada clădirii
Interior

Mai multe detalii pe transilvania-cincsor.ro

Investiție

Ce include
prețul

4.800 RON per cuplu · toate cele 3 zile

Cazare 2 nopți pentru ambii parteneri

Mese incluse: vineri cină, sâmbătă mic dejun, prânz și cină, duminică mic dejun și prânz

Coffee breaks pe toată durata zilei

Programul terapeutic integral: ambele workshop-uri și sesiunile de grup

Materiale de lucru

Facilitare continuă din partea celor două terapeute

Transportul până la locație nu este inclus. Parcare disponibilă la locație. Detaliile de plată se comunică după confirmarea locului.

Întrebări frecvente

Ce vreți
să știți

E nevoie să vorbim mult sau să vorbim în fața grupului?

Nu este nevoie. Pe parcursul celor 3 zile va fi interacțiune de grup, de exemplu în momentele de psihoeducație sau când se face debriefing pe fiecare exercițiu. Dar participarea fiecărui participant este la libera sa alegere. Exercițiile din workshop-uri se fac în cuplu și puteți alege ce anume aduceți în fața grupului și dacă aduceți ceva. Confidențialitatea și siguranța emoțională sunt priorități pentru noi.

Contează dacă am fost sau nu în terapie individuală sau de cuplu până acum?

Nu. Retreatul este potrivit atât pentru persoanele care au fost într-un proces terapeutic, cât și pentru cele care nu au fost. Fiecare participant va avea experiența sa unică, iar acest retreat este parte din călătoria fiecărei persoane în momentul în care se află acum.

Ce facem când unul dintre noi vrea să vină, iar celălalt e mai rezervat?

Este foarte comun și îl auzim adesea. Nu e nevoie ca amândoi să fiți la fel de entuziaști, este important ca amândoi să fiți dispuși să veniți. Dacă aveți întrebări mai specifice, ne puteți contacta înainte de rezervare. Sunt cupluri care, înainte de a decide participarea, își oferă o ședință de terapie de cuplu cu unul dintre cei doi facilitatori. Menționăm că ambele lucrăm cu cupluri în practica individuală.

Există opțiunea de meniu vegetarian?

Da, vă rugăm să menționați acest lucru în formularul de înscriere sau direct către noi.

Câte cupluri participă la retreat?

Vor fi maximum 5–6 cupluri. Grupul mic este o decizie pe care am luat-o pentru a crea un spațiu de siguranță și atenție pentru fiecare participant.

Cum funcționează rezervarea și plata?

După ce trimiteți formularul de înscriere, vă confirmăm disponibilitatea locului în maximum 24 de ore. Veți primi de la noi toate detaliile necesare pentru rezervare și plată.

Gata să rezervați
locul vostru?

13-15 noiembrie 2026 · Cincșor, Transilvania

5 locuri disponibile
pentru cupluri
Rezervare

Ați decis și vreți să rezervați?

Completați formularul de înscriere. Vă confirmăm disponibilitatea locului în maximum 24 de ore.

Completează formularul
Întrebări

Mai aveți întrebări înainte de a decide?

Scrieți-ne pe WhatsApp. Răspundem în aceeași zi.

Scrie-ne pe WhatsApp

Datele transmise prin formular sunt utilizate exclusiv pentru comunicarea despre acest retreat și nu sunt partajate cu terți.

Romanian